Disce pati

Am cunoscut, odată, un înger care își dorea să fie medic. Dacă aș fi studiat medicina, ți-aș fi descris cu lux de amănunte traseul sufletului care vrea să iasă, încăpățânat ca un pui de tigru, din vâltoarea asta de iluzii, sentimente și amintiri. Apoi, într-o noapte, din nu știu ce motiv, îngerul mi-a șoptit cum trebuie să operez. Am luat din mine și din tine și am pus totul între noi. Și printre urlete îngrozitoare și scrâșniri de dinți, am deslușit taine de mult îngropate din dorința unei eliberări de trecut. Anatomia sufletului devenise arhitectură gotică.

Am cunoscut, odată, un înger care își dorea să fie poet. Necuvintele tale amorțite asemenea unor copii bolnavi ardeau anotimpurile cu bricheta primită de la mine. Am ucis fiecare furtună, fiecare fulger, fiecare gest care mi-ar fi putut înlătura masca ce o port de atâta vreme. Degeaba. Apoi, într-o noapte, din nu știu ce motiv, îngerul și-a tăiat aripile și le-a-necat în cerneală. Și poezia devenise pictură metafizică.

Am cunoscut, odată, îngeri care își doreau să fie muritori, neștiind că prin această condiție se condamnau singuri la o muncă de Sisif. Zadarnic încercai să te prefaci, să îți ascunzi teama. Apoi, într-o noapte, din nu știu ce motiv și prin nu știu ce putere sau voință divină, stânca a ajuns în vârful muntelui. Și n-a mai căzut. Nemurirea devenise mit.

Acum, într-adevăr, e liniște.